În urmă cu aproape un an eram fericit pentru că țineam în mâna un Samsung Galaxy Y. În general nu-mi plac telefoanele scumpe (îs acre), la banii aceia părea a fi exact ceea ce-mi trebuia. L-am forjat la maxim și pe WiFi, și pe 3G. Timp de 9 luni mi-a fost foarte util.

La un moment dat a cedat. bateria a început să țină doar 2 – 3 ore. Bateria din el s-a umflat.

Acum ar cam trebui să o înlocuiesc. Am găsit câte-ceva, destul de ieftine, originale (dar tot prin PRC). Întrebarea care mă frământă: Oare se merită sau e de la ceva circuit intern? Cineva care lucrează la un Service Samsung mi-a spus să o schimb, că telefonul nu are nimic. Bateriile se umflă pentru că așa trebuie, nu trebuie să țină mai mult de un an, că sunt accesorii și garanția lor nu intră în garanția telefonului.