Din păcate, trăim într-o societate hidoasă. O societate în care se găsește mai multa milă pentru câinii vagabonzi decât pentru oamenii aflați în aceeași stare.

Omorâm câinii vagabonzi și îngrijim oamenii sau procedăm invers?

Cam asta este întrebarea la care ar trebui să ne răspundem. În special aș dori un răspuns la această întrebare de la membrii asociației Cuțu-Cuțu.

Este nasol ca am ajuns în situația de a ne decide: ori, ori.

Există soluții mai „blânde” pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, dar nu mai este timp.

Să sterilizezi toți câinii dintr-o localitate și apoi să aștepți să se împuțineze pe cale naturală?

Nu mai e timp.
Au început să fie oameni omorâți de câinii maidanezi. O viață de om nu poate fi prețuită, chiar dacă acel om nu-i decât un „om al străzii”.

Ar mai fi o problemă, nu tocmai de neglijat: Poate garanta cineva că nu se fac sterilizări doar „pe hârtie”?

În altă ordine de idei:

… într-un parc aflat la câteva zeci de metri de Primăria Sectorului 2 a fost descoperit joi dimineaţa corpul neînsufleţit al unei femei, plin de muşcături de câini.

[…]

Reprezentanţii Primăriei Capitalei (PMB) nu au făcut declaraţii referitor la cauza morţii, dar au afirmat că au capturat 7 maidanezi de la locul incidentului, din care doi fuseseră adoptaţi de Asociaţia Cuţu-Cuţu şi unul – adoptat de o persoană fizică – Raluca Pahomi. Potrivit PMB, Raluca Pahomi a adoptat 110 câini în ultimii 3 ani …

cainii, marea problemă

Sursa: epochtimes-romania.com

Persoanele fizice sau juridice, gen Raluca Pahomi și Asociația „Cuțu-Cuțu”, care și-au asumat responsabilitatea pentru faptele unor câini, nu ar trebui să facă ceva pușcărie?

Știți care este culmea situației? Această Raluca Pahomi, care adoptă sute de câini pentru a-i elibera pe străzi, se implică și în ajutorarea oamenilor fără adăpost. Oare vrea să se asigure că vor avea câinii ce mânca?