Miroase a primăvară din ce în ce mai puternic. Asta înseamnă că zilele caniculare de vară sunt pe aproape. Anul trecut canicula nu și-a făcut mendrele, dar asta nu înseamnă că nu vom avea parte de zile foarte toride în acest an, după o iarnă cu năbădăi trebuie să urmeze o vară atipică pentru ca mediile climatologice să nu sară calul.

Abia atunci când dăm de temperaturi de peste 35 de grade celsius realizăm nevoia de a ne bucura de beneficiile unui aparat de aer condiționat. Eu mi-am propus să nu aștept anul ăsta să mai simt această nevoie, deoarece atunci prețurile sunt parcă mai mari iar tehnicienii buni în a monta astfel de dispozitive sunt ocupați până peste cap.

Așa că m-am decis: voi încerca încă de pe acum să achiziționez un aparat ieftin de aer condiționat, dar care să nu facă rabat de la funcții sau de la avantajele noilor tehnologii din domeniu.

bench in the garden
Fotografie de Kaboompics .com pe Pexels.com