Sunt destui politicieni care s-au abonat fără să vrea la groapa de gunoi a istoriei. Foarte mulți dintre acești proaspăt abonați refuză cu desăvârșire să creadă că rolul lor în viața politică s-a terminat.

Vor fi destule alegeri în lunile următoare în care noua generație de tineri din România își vor putea exprima opiniile, arătându-le acestor brontozauri că vremea lor a trecut.

Avem țațe și șmecherași în fruntea țării care se agață de putere prin orice mijloace. Au început să simtă cum toate acțiunile lor li se întorc împotrivă, dar, de încuiați ce, sunt nu reușesc să facă ceva pentru a îndrepta lucrurile pe ultima sută de metri. Se reped ca orbeții cu toată viteza înainte către groapa de gunoi a istoriei dând vina pe toți cei ce nu sunt de acord cu ei, fără a realiza că ei nu mai sunt reprezentativi pentru acest popor.

Aștept cu nerăbdare rezultatul viitoarelor alegeri: Configurația viitorului parlament. Culoarea viitorului președinte. Culorile din viitoarea administrație locală.

Nu știu dacă voi mai putea trăi câțiva ani sub îndrumarea unor gunoaie. Sper să nu fiu nevoit să îmi caut un alt loc în această lume, un loc mai curat, mai ferit de mirosul bolnăvicios al corupției de pe la noi.