Am o oarecare fobie de pește, în sensul că: nu mănânc pește proaspăt, nu pescuiesc, nu aș putea mânca crudități gen sushi. Pe deoparte este frica de a nu mă alege cu niște locatari nepoftiți în tubul meu digestiv, pe de altă parte este frica de a mă pricopsi cu un os în gât (poate că în copilărie m-a traumatizat o astfel de pățanie, cu toate că nu-mi aduc aminte).

Totuși mănânc două tipuri de pește: Cod și Macrou, ambele congelate în prealabil. Am văzut un documentar în care se spunea că pentru a evita să ne procopsim cu paraziți intestinali din pești, ar fi ideal să consumăm pește congelat în prealabil, dar numai după ce a fost bine prăjit.

Pentru a ști cât de proaspăt a fost peștele în momentul congelării mă uit în ochii lui. Cu cât cristalinul este mai curat și mai clar, cu atât peștele a fost mai proaspăt în momentul congelării.

Chiar îmi plăcea să cer „Două kilograme de macoru congelat, dar aș vrea să-mi cauți d’ăia cu ochii albaștri!” și imediat vânzătoarea își aducea aminte de paranoia mea și căuta peștii congelați la ochi înainte de a-i pune pe cântar.

În ultima vreme am descoperit peștele congelat de la Negro 2000, ambalat în pungi de aproximativ 1 kg sub marca „Piața de pește”. Chiar dacă nu-i mai pot alege pe cei cu „ochii albaștri”, până acum nu am dat greș. În nici o astfel de pungă nu am dat de pește congelat prea târziu sau recongelat.

Acum, trebuie să aveți grijă la aspectul peștelui de după decongelare. Indiferent cât de încredere este producătorul, este mult mai important felul în care produsele congelate sunt manipulate și depozitate pe întreg lanțul de distribuție!

Am să închei articolul co o chestie interesantă, pe care nu mulți o știu:
Macroul este de fapt Scrumbia Albastră!